Evoluția recentă și explozivă a Internetului Obiectelor/Lucrurilor (Internet of Things – IoT) creează o dimensiune nouă pentru societate și membrii acesteia, iar orașele viitorului sunt “orașele inteligente” capabile să interconecteze membrii comunității, procesele, datele și “obiectele inteligente” care există la nivelul acestora. În același timp, evoluția IoT stimulează productivitatea, creează oportunități de business și condiții de reducere a costurilor de producție fără precedent.
În acest context, scopul proiectului NETIO este crearea unui cadru de colaborare efectivă între specialiștii din Universitatea Politehnica din București și întreprinderi și accelerarea transferului de cunoștințe din mediul academic către industrie pentru dezvoltarea de produse și servicii inovative din sfera IoT și a orașelor inteligente, având drept consecință directă creșterea capacității de cercetare, dezvoltare și inovare a întreprinderilor partenere, dar și a mediului economic în general. Dezvoltarea de produse și servicii de comunicație diversificată (Radio, IR, NF, Wireless, etc.), interconectate prin infrastructuri de senzori și obiecte inteligente care pot acoperi o arie geografică semnificativă, poate răspunde la provocările de zi cu zi ale membrilor unei comunități prin furnizarea de informații bazate pe prelucrări inteligente și specifice contextului, precum și date analizate sistematic în vederea surmontării provocărilor urbane identificate.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Stimularea activităților de inovare din cadrul companiilor din domeniul IoT și, conex Big Data, prin acțiuni intensive de transfer de cunoștințe, dezvoltarea de cercetări în comun, accesul întreprinderilor la infrastructurile CDI ale UPB, și prin activități concrete de transfer tehnologic in vederea inovarii de produse cu valoare adaugata mare;
- Crearea de parteneriate stabile și viabile între UPB și întreprinderile interesate, având ca nucleu companiile cu care există deja relații de colaborare, destinate dezvoltării produselor și serviciilor inovative bazate pe tehnologiile inteligente (Internet of Things, Big Data), circumscrise domeniilor de specializare inteligentă;
- Valorificarea cunoștințelor, competențelor și rezultatelor în cercetare obținute de trei facultăți din UPB (A&C, ETTI, FAIMA) pentru satisfacerea nevoilor strategice de dezvoltare a întreprinderilor din sectorul TIC, pentru îmbunătățirea lanțului creator de valoare în scopul creșterii competitivității întreprinderilor partenere;
- Valorificarea potențialului infrastructurilor de cercetare nou create PRECIS și CAMPUS, cât și a celorlalte resurse de cercetare construite cumulativ în cele trei facultăți din UPB, pentru a răspunde nevoilor de inovare a întreprinderilor, în scopul creșterii valorii adăugate a unor produse, procese și tehnologii cerute de piață;
- Implicarea activă a UPB în fluxul de transfer al tehnologiei în toate etapele dezvoltării de noi produse și servicii;
- Contribuția activă la transformarea firmelor de TIC din Romania în nuclee inovative ce adoptă noi tehnologii și dezvoltă produse proprii într-un domeniu cu o dinamică și o expansiune fără precedent;
- Crearea unei structuri de colaborare UPB-întreprinderi și a mecanismelor asociate care să asigure buna funcționare a proiectului, continuarea activităților de cercetare colaborative după finalizarea proiectului, sustenabilitatea rezultatelor și sensibilizarea mediului de business la valențele și beneficiile colaborării dintre mediul academic și cel de afaceri;
- Crearea de noi locuri de muncă în domenii „knowledge intensive” și a oportunităților de lucru în cercetare și inovare pentru tinerii valoroși absolvenți ai facultăților cu profil TIC;
- O mai bună racordare a activităților de formare (educație, training și cercetare) a resursei umane existentă în cadrul consorțiului la solicitările mediului economic, precum și asigurarea firmelor cu personal competent pentru a fi implicat în activitățile de inovare aferente.